Un accident violent a avut loc, vineri seara, pe DN 6, în afara localității Cârcea, județul Dolj. Un șofer s-a aflat la un pas de moarte după ce mașina în care se afla a fost proiectată într-un TIR. Este vorba de un bărbat, de 43 de ani de ani, din Balș. După ce a primit îngrijiri medicale fața locului, victima a fost transportată de urgență la spital.
Accidentul s-a produs în momentul în care un bărbat, de 55 de ani, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de mașina care se afla în fața sa. Acesta a lovit în plin autoturismul din față, care fost proiectat în TIR, la volanul căruia se afla un șofer de 58 de ani. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit faptul că un bărbat de 55 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara localităţii Cârcea, către Craiova, ar fi lovit din spate un autoturism condus de către un bărbat de 43 de ani, din orașul Balș, județul Olt, cel din urmă fiind proiectat pe sensul opus de mers, într-un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 58 de ani, Drăgășani, județul Vâlcea.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 43 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, conștient și cooperant.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Dolj.














