Momente dramatice pentru o fetiță de 2 ani, miercuri, după ce a căzut în cazanul în care părinții săi fierbeau gem. În urma căderii în recipientul fierbinte, copila a suferit arsuri severe, de gradul 2 și 3. Medicii au decis ca micuța să fie transportată de urgență cu elicopterul la București pentru tratament de specialitate.
În urma incidentului consumat în curtea unei gospodării din Petroasa Mare, județul Timiș, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat la prepararea alimentelor în care s-ar fi aflat lichid fierbinte, în curtea unui imobil din localitatea Petroasa Mare.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele sesizate se confirmă. Minora a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, transmite IPJ Timiș.














