Scene dramatice consumate, marți, într-o bancă din Târgu Jiu! Unui angajat, în vârstă de 38 de ani, i s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator. Intervenția rapidă a echipelor medicale a făcut diferența dintre viață și moarte.
Incidentul a avut loc într-o sucursală bancară situată în apropierea Unității de Primiri Urgențe. Apelul de urgență a fost transmis prin Dispeceratul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, însă în acel moment nu exista o ambulanță cu medic disponibil în teren.
În aceste condiții, echipajele medicale au fost mobilizate direct din spital, fiind trimisă de urgență o autospecială. Primul care a ajuns la pacient a fost dr. Maddy Huzu, medic șef UPU–SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare. La scurt timp, i s-a alăturat dr. Aura Obrocea, iar împreună cu echipa de la fața locului au aplicat protocolul avansat de suport vital.
Într-o intervenție contracronometru, medicii au reușit să restabilească activitatea cardiacă a pacientului. Bărbatul a fost stabilizat și preluat ulterior pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Reprezentanții Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au transmis că tânărul este cunoscut cu probleme cardiace, iar reacția rapidă a echipelor medicale a fost decisivă pentru salvarea sa.
„Medicii din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au reușit o intervenție contracronometru salvatoare de viață. Dr. Maddy Huzu, medic șef al UPU–SMURD, și dr. Aura Obrocea, medic de medicină de urgență, au readus la viață un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a suferit un stop cardio-respirator chiar la locul de muncă.
Incidentul critic a avut loc la sediul unei instituții bancare din municipiul Târgu-Jiu, situat în proximitatea Unității de Primiri Urgențe. Alerta a fost dată prin Dispeceratul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Gorj. Deoarece în acel moment nicio ambulanță cu medic din cadrul SAJ Gorj nu era disponibilă, s-a solicitat sprijinul direct al personalului din spital, la fața locului fiind trimisă și o autospecială.
Dr. Maddy Huzu a fost primul medic care a ajuns la pacient, începând imediat manevrele critice de resuscitare. În scurt timp, i s-a alăturat dr. Aura Obrocea. Împreună cu echipa de SAJ Gorj, medicii au făcut toate eforturile omenești posibile, aplicând protocolul avansat de suport vital.
Datorită reacției ultrarapide și profesionalismului celor doi medici de urgență, inima tânărului de 38 de ani a reînceput să bată, acesta fiind stabilizat și preluat pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Un elicopter SMURD va prelua pacientul și îl va transfera, în scurt timp, la un spital din București. Potrivit medicilor, tânărul este cunoscut cu probleme cardiace, iar intervenția rapidă a personalului medical i-a salvat viața.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu își exprimă profunda recunoștință față de medicii UPU-SMURD pentru dedicarea, promptitudinea și profesionalismul de care dau dovadă în fiecare secundă petrecută în linia întâi a salvării de vieți”, se arată într-un comunicat emis de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.














