Scene șocante consumate, vineri, în județul Sibiu! O tânără de 24 de ani și fiul său, de doar 3 ani, au fost loviți de o mașină, pe trecerea de pietoni. Incidentul a avut loc în momentul în care mama și copilul traversau strada.
În urma accidentului, femeia și copilul au avut nevoie de îngrijiri medicale. În sprijin, la fața locului s-a deplasat o ambulanță, pentru a-i transporta la spital. Autoturismul implicat în accident era condus de femeie, de 31 de ani.
,,Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, pe direcția Mediaș – Sighișoara, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Dumbrăveni, ar fi surprins și acroșat o tânără de 24 de ani și pe minorul acesteia, în vârstă de 3 ani, care se aflau angajați în traversarea străzii, în apropierea trecerii pentru pietoni”, a precizat IPJ Sibiu.
Echipajul SAJ a acordat asistență medicală victimelor și le-au transportat pe acestea la CPU Mediaș.
”Femeia a suferit un traumatism de membru inferior, iar minorul o excoriație facială. În urma accidentului, femeia și copilul au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat SAJ Sibiu, citat de Turnul Sfatului.ro.
























