Momente teribile pentru un preot și o măicuță, de la Mănăstirea Lainici, marți după-amiază! Ambii s-au aflat foarte aproape de a-și pierde viețile după ce au plonjat cu mașina în râul Jiu.
La scurt timp extragerea victimelor, acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje specializate în misiuni de salvare, cu două autospeciale de intervenție, o ambarcațiune de salvare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, totodată fiind alertate și echipajele din cadrul Salvamont.
,,În jurul orei 16.00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de un accident rutier produs pe Defileul Jiului, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane și care s-a răsturnat în apa râului Jiu.
Echipajele de intervenție sosite la fața locului au constatat că cele două persoane erau conștiente, cooperante și reușiseră să iasă parțial pe geamul autovehicului.
Colegii noștri au intervenit cu ajutorul mijloacelor din dotare și au reușit să le salveze pe cele două persoane care au fost evaluate medical și urmează să fie transportate la spitalul din Bumbești-Jiu”, a precizat ISU Gorj.














