Sfârșit cumplit, joi seara, pentru o tânără, de 31 de ani, din București. Femeia și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc aflat în Sectorul 5. Înainte de momentul nenorocirii, tânăra se afla pe pervazul unei terase şi manifesta un comportament agitat.
Echipajele de intervenție au intervenit de urgență, dar în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să constate decesul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia.
„La data de 19 februarie 2026, în jurul orei 17.50, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 24 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie se afla pe pervazul unei terase, la o adresă din Sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat de îndată poliţişti din cadrul subunităţii, echipaje ale ISU-BIF, precum şi un echipaj de prim-ajutor.
În urma primelor verificări s-a constatat că femeia manifesta un comportament agistat și necooperant. Totodată, pentru gestionarea situației au fost solicitați și negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Femeia s-ar fi precipitat de la etajul 10 al imobilului căzând pe terasa situată la etajul 1. Echipajul medical prezent la faţa locului a acordat imediat îngrijiri de specialitate, însă, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul femeii, în vârstă de 31 de ani”, a precizat Poliția Capitalei.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi a împrejurărilor producerii evenimentului.














