Misiune contracronometru pentru salvarea a doi pescari căzuți în râul Olt! Unul dintre ei a fost găsit inconștient

Publicitate

Misiune contracronometru, vineri de dimineață, pe raza localității Dobroteasa, județul Olt, după ce doi bărbați au căzut în râul Olt. Aceștia se aflau la pescuit și ar fi căzut dintr-o barcă. Cei doi bărbați sunt de fel din județul Argeș.

În urma incidentului au fost alertate echipele de scafandri din cadrul ISU Olt şi ISU Vâlcea. Ajunși la fața locului, salvatorii au reușit să scoată cele două victime din apă în urma unei operațiuni de salvare extrem de rapidă. Unul dintre bărbați, în vârstă de 65 de ani, a fost transportat la spital cu semne vitale. În schimb, cel de-al doilea, un tânăr de 28 de ani, a fost găsit inconștient și este resuscitat pe malul râului.

„Echipaje din cadrul ISU Olt (Punctul de lucru Dobroteasa) și ISU Vâlcea (Detașamentul Drăgășani și Detașamentul Râmnicu Vâlcea), cu două autospeciale pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție, două bărci cu motor și o ambulanță SMURD, acționează pentru căutarea și salvarea a două persoane căzute în râul Olt, în zona localității Dobroteasa. De asemenea, au fost alertate echipele de scafandri din cadrul ISU Olt și ISU Vâlcea. În sprijinul pompierilor acționează și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță”, a precizat ISU Olt.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!