Meteorologii au emis un cod galben, valabil și în zona montană a județului Dâmbovița. Cum va fi vremea în următoarele 48 de ore

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben. Starea vremii se va înrăutăți, iar în următoarele două zile, în mai multe zone ale țării, inclusiv în nordul județului Dâmbovița, sunt așteptate intensificări ale vântului, dar și precipitații mai ales sub formă de ninsoare.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 decembrie, ora 22:00 – 29 decembrie, ora 22:00, local și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…50 km/h și de peste 60…70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) și în sud-est. Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În același interval de timp, în Carpații Meridionali și de Curbură, din dimineața zilei de sâmbătă (28 decembrie), și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!