Au fost două zile de magice la Festivalul-Concurs Național „Ileana Sărăroiu”, eveniment care a avut loc în zilele de 20 și 21 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște. Artiști de renume din România, dar și tineri care sunt la început de carieră și care au concurat pentru mult râvnitul trofeu al festivalului de muzică populară, au urcat pe scenă în cele două zile de concurs.
Marele trofeul al festivalului a fost câștigat de olteanca Oprea Valentina-Vasia, din orașul Balș, județul Olt, după o prestație de zile mari pe scena târgovișteană. Prin vocea sa, Valentina a cucerit atât jurații, cât și publicul spectator.
La ediția cu numărul 10 a festivalului, una aniversară, Premiul I a revenit dâmbovițencei Ioana Negrilă, din comuna Bezdead.

Juriul festivalului, format din personalități marcante ale vieţii culturale şi artistice românești, precum – prof. univ. dr. Eugen Petre Sandu – președinte, Ileana Vieru – realizatoare de emisiuni la Radio Antena Satelor – membru, Matilda Pascal Cojocărița – interpretă de muzică populară – membru, Marina Roșu – interpret de muzică populară- membru, Alexandru Pugna- interpret de muzică populară- membru, a avut o misiune grea, aceea de a-i selecta pe cei mai buni dintre cei mai buni.
„Ziua a doua a Festivalului-Concurs Național „Ileana Sărăroiu” a fost aşteptată cu emoţii atât de finaliştii concursului, cât şi de organizatori.
Dorinţa noastră a fost, încă de la bun început, să le dăm şansa tinerilor talentaţi, care iubesc folclorul autentic, să se afirme dar şi să ducem mai departe tradiţia cântecului popular dâmboviţean”, au transmis organizatorii festivalului.

A doua seară a festivalului s-a încheiat cu momente artistice emoționante susținute de Grupul folcloric „Flori Dâmbovițene”, Matilda Pascal Cojocărița, Ionuț Fulea, Valentin Sanfira și Alexandru Pugna.
În schimb, în prima seară a festivalului pe scenă au urcat Gelu Voicu, Maria Ghinea, Marina Roșu și Grupul folcloric „Flori Dâmbovițene”, care au susținut recitaluri extraordinare. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Populară „Chindia”, a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijor Ionuț Dumitrescu.
Pe scenă, în concurs, au urcat 18 finaliști, din zone precum: Gorj, Neamț, Argeș, Prahova, București, Timiș Brăila, Olt, Vaslui, Mureș, Dolj, Suceava și Dâmbovița. Tinerii extrem de talentați au evoluat în fața unui juriu exigent și și-au prezentat atât portul caracteristic zonei de proveniență, cât, mai ales, calitățile interpretative. Publicul prezent a răsplătit prestațiile acestora cu ropote de aplauze. Festivalul-Concurs Național „Ileana Sărăroiu”, a fost organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.

Câștigătorii ediției a X-a a Festivalului-Concurs Național „Ileana Sărăroiu” sunt:
Trofeul festivalului: Oprea Valentina – Vasia, oraș Balș, județul Olt;
Premiul I: Negrilă Ioana, comuna Bezdead, județul Dâmbovița;
Premiul II: Zgârdău Erika – Daria, municipiul București;
Premiul III: Țîrdea Ștefan – Bogdan, comuna Pipirig, județul Neamț;
Mențiune: Târziu Andrei, oraș Zlatna, județul Alba;
Premiul special al Consiliului Județean Dâmbovița: Stancu Eduard – Ionuț, oraș Titu, județul Dâmbovița;
Premiul de popularitate: Stoica Mariana, municipiul Vaslui, județul Vaslui;
Premiul special al Asociației Culturale „Florin Georgescu”: Burciu Ana – Alexandra, orașul Potcoava, județul Olt ;
Premiul special al Departamentului de Arte al Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova: Mitran Melinda, municipiul Târgu Jiu, județul Gorj.









































