Caz incredibil petrecut într-un spital din Romania! O mămică a fost umilită și înjurată ca la ușa cortului de către o asistentă medicală, la Spitalul Sf. Pantelimon, din orașul Focșani.
Femeia ajunsese cu copilul de 11 luni la urgențe pentru că avea febră mare. Aceasta a fost întâmpinată la camera de gardă de o asistentă medicală care părea că abia se trezise din somn.
Vizibil deranjat, cadrul medical, în loc să asigure servicii medicale i-ar fi adresat jigniri femeii motivând că ora era una nepotrivită. Se pare că, asistenta nu s-ar afla la prima abatere de acest fel.
“Bună ziua! Încep prin a vă povesti o întâmplare și pentru a arăta încă odată trista realitate a spitalului Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon, Focșani, de care m-am lovit în această dimineață. Ajung la urgențe cu fetița mea de 11 luni, la ora 5:20, având febra 39,3.
Ciocănesc discret la ușa… nimic… Ciocănesc o a doua oară, în continuare nimic. Împreună cu soțul meu, hotărâm să intrăm. Dintr-o dată, se deschide o altă ușă, de unde iese o “doamnă” abia trezită din somn și evident deranjată de prezența noastră. Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: “Sa-mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească Dumnezeu!”
Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i-am răspuns nedumerită: “Poftim?!”, ea răspunzându-mi: “Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.” (Menționez că toate astea țipând).
Vă spun sincer că am rămas șocată, nu-mi venea să cred că se întâmplă cu adevărat. Bineînțeles, nu o să spun că noi am tăcut din gură și înghit nesimțirea acestei femei, am reacționat, la care ea a început să țipe că va suna la poliție, încă nu ne-am lămurit pentru ce anume.
Gardienii, probabil cunoscând situația, doar se uitau la noi și a fost de ajuns să înțelegem că nu e ceva neobișnuit. Prin urmare am amenințat-o pe dânsa că o voi filma dacă nu încetează să urle și a hotărât să închidă geamul și să tragă draperia.
Îmi pare foarte rău, pentru că știu că nu suntem singurii care trec prin așa ceva și sunt nevoiți să accepte asemenea comportamente din partea celor care nu merită nici măcar titlul pe care îl au. Prin urmare, am plecat acasă, cu un copil de 11 luni, cu temperatura de 39,3. Mulțumim Spitalului Județean”, reprezintă mesajul transmis de tânăra mămică pe Facebook.
După ce povestea a fost publicată în mediul on-line, responsabilii unității medicale au demarat o anchetă internă în cadrul căreia vor fi cercetate toate aspectele reclamate de femeie, potrivit jurnaldevrancea.ro.














