Luptătorul dâmbovițean Călin Petrișor, învingător în Gala Dynamite Fighting Show de la Târgoviște

Publicitate

Luptătorul găeștean Călin Petrișor și-a trecut în palmares o nouă victorie importantă, după după ce l-a învins vineri seară, pe marocanul Bilal Abdeluahab, în cadrul Galei Dynamite Fighting Sho, găzduită de Sala Sporturilor din Târgoviște.

Sportivul dâmbovițean, antrenat de Daniel Mocanu, dar și cadru militar, l-a învins pe luptătorul african, în vârstă de 30 de ani, la Super fight (categoria mijlocie), în limitele categoriei (-70 de kilograme).

Călin Petrișor a luptat în meciul principal al evenimentului desfășurat la Târgoviște. Disputa dintre cei doi a fost una extrem de spectaculoasă, care a ridicat în repetate rânduri publicul în picioare. În disputa cu marocanul, Călin s-a impus la puncte.

Sportivul dâmbovițean, legitimat la Respect Gym Găești, a fost extrem de bucuros în urma succesului obținut în fața adversarului marocan.

„Victorie acasă, într-o sală arhiplină! Cea mai tare galerie, doar la Târgoviște se poate face. Mulțumesc tuturor pentru toată susținerea! Mulțumesc U.M 02305 pentru tot efortul și pentru puterea pe care mi-ați dat-o, cât și întregii săli! Ne vedem la următorul meci, stați aproape”, a transmis Călin Petrișor.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!