Locul execuției soților Ceaușescu poate fi vizitat gratuit în luna decembrie

Publicitate

Ionuț Parghel 

Locul execuției soților Ceaușescu poate fi vizitat gratuit timp de o lună, în perioada 1-31 decembrie 2019, în cadrul expoziției “Metamorfozele unui loc al memoriei”.

Cum se împlinesc, în curând, 30 de ani de la Revoluția română din 1989, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul larg, dar mai ales tinerii, să viziteze fosta unitate militară, de lângă Gara din Târgoviște, unde fostul conducător al României și-a găsit sfârșitul.

Revoluția română din decembrie 1989 reprezintă un prilej de reflecție și readucere aminte a momentelor teribile ale finalului acelui an, ca reper în istoria României.

“Consiliul Județean Dâmbovița şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte invită publicul larg, dar mai ales tinerii, să viziteze, gratuit, în perioada 1 – 31 decembrie 2019 expoziţia”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri “Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi la sfârşitului regimului totalitar din România”.Conceptul expozițional reface, în proporție de peste 90%, atmosfera momentului decembrie 1989. S-au păstrat toate elementele decorative ale interioarelor în forma şi cromatica existentă la acea dată, mobilierul este şi el cel original aparţinând unităţii militare care funcționa atunci.

Democraţia şi libertatea de expresie, pe care astăzi le considerăm atât de fireşti, sunt posibile datorită curajului românilor care au refuzat să mai accepte opresiunea şi au ieşit în decembrie 1989 pe străzi, manifestând public pentru a-şi cere drepturile şi a-şi recâştiga libertatea”, se arată într-un comunicat pe muzee-dambovițene.ro.

Clădirea fostei unități militare este una istorică, iar în septembrie 2013 aceasta a fost transformată în muzeu. Zidul în fața căruia au fost împușcați soții Ceaușescu este cel mai important loc din cadrul muzeului. Tot aici, vizitatorii mai pot vedea camera cu paturi de fier, în care cei doi și-au petrecut ultimele zile, precum și sala în care a fost improvizat tribunalul militar care i-a condamnat la moarte. Pe monitoare rulează secvențe de la proces și de la execuție.

Sursă foto: stiridb.ro

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!