La un pas de moarte pe o stradă din Târgoviște! Un tânăr de 37 de ani a spulberat cu mașina un gard de beton. Autoturismul, făcut praf în urma impactului

Publicitate

Momente dramatice, sâmbătă seara pentru un șofer, de 37 de ani, din comuna Voinești. Acesta s-a aflat la un pas de moarte, după ce spulberat cu mașina un gard de beton pe strada Constantin Brâncoveanu, din Târgoviște.

Accidentul cumplit a avut loc în momentul în care bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare. În urma impactului, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Mașina, în schimb, în urma izbiturii s-a făcut praf.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.

„În această seară, 25 octombrie, în jurul orei 20.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Constantin Brâncoveanu, din municipiul Târgoviște.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Voinești, în timp ce se deplasa pe strada Constantin Brâncoveanu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un gard.

În urma accidentului, șoferul a fost rănit fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La fața locului a ajuns și un echipaj SAJ.

„În jurul orei 20.06 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în municipiul Târgoviște, pe strada Constantin Brâncoveanu.

La sosirea echipajelor a fost identificat un autoturism implicat în eveniment și o victimă, bărbat de 37 de ani, asistat medical. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!