Diagnosticată cu cordom de clivus, o tumoră canceroasă ce apare la baza craniului, Izabela Iordache, din Găești, are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor!
”Mai presus de orice sunt o luptătoare, iar suferința pe care am îndurat-o este de neimaginat”, a povestit Izabela, nevoită să treacă prin asemenea momente cumplite la doar 19 ani, când abia își începuse viața de studentă la Facultatea de Litere din Pitești.
Cazul ei a fost preluat de Asociația Salvează o Inimă, care se implică neobosit în salvarea copiilor mici și mai mari din România diagnosticați cu boli cumplite.
”A fost internată și operată la Spitalul Monza din București, unde există cea mai experimentată echipă chirurgicală (neurochirurgie-ORL) din România pentru tratarea endoscopică a cordumului de clivus. A fost o perioadă dificilă pentru întreaga familie, atât emoțional, cât și financiar. Costurile intervențiilor au însumat 7.500€”, se arată pe pagina Asociației.
Însă, deși a trecut printr-o operație la care mulți dintre noi nici nu ne putem gândi, Izabela trebuie să continue drumul început spre vindecare în Elveția, la Institutul „Paul Scherrer”.
Radioterapia cu protoni de care poate beneficia în Elveția costă 15.000€, sumă de care familia nu dispune, mai ales că părinții fetei au cheltuit tot ce aveau pentru tratamentul efectuat în țară.
”Și mai grav e că, fiind vorba de cancer, timpul trece în defavoarea Izabelei. 15.000€ e o sumă pe care o putem strânge cu ușurință prin orice donație făcută în conturile Asociației Salvează o inimă, fie prin card bancar, fie prin PayPal sau contract de sponsorizare. Pentru cei care vor să schimbe o viață în bine și să ajute pe termen lung, am pus la dispoziție și posibilitatea plății recurente. Pe durata unei campanii, puteți dona constant o sumă aleasă de dumneavoastră pentru cazul umanitar preferat”, se mai arată pe pagina Asociației Salvează o inimă.
Cei care doresc și pot, sunt rugați să dea o mână de ajutor financiar, cât de mic, pentru salvarea Izabelei:
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați numele de familie – Iordache.














