Jandarmii nu vor mai păzi clădirile publice! Peste 3000 de agenți vor fi redirecționați în patrule mobile

Publicitate

Una dintre măsurile aprobate și dispuse astăzi prin ordin ministerial se referă la Noul concept de pază al Jandarmeriei Române.

Cătălin Predoiu, ministrul MAI a transmis că astfel „jandarmii se mută din posturile fixe în patrule mobile. Mai multă reacție, mai multă vizibilitate, mai multă protecție”.

Potrivit MAI, pe scurt, acest ordin dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge acum în patrulare și intervenție mobilă. Clădirile se vor păzi cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei și intervenția unităților mobile alertate și, dacă beneficiarii doresc, cu pază privată. Iar trupele astfel eliberate de o muncă pasivă și uneori sterilă vor patrula și interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetățenii și comunitățile.

Datele MAI arată că astăzi, Jandarmeria Română asigură paza a 1.443 de obiective, cu aproximativ 9.000 de funcții, ceea ce reprezintă 55% din efectivele operative. Peste 80% dintre acestea implică staționarea jandarmului într-un punct fix, ceea ce limitează aria din spațiul public în care el poate furniza cetățeanului siguranță.

„Noua concepție pleacă de la existența noilor tehnologii digitale care permit combinarea acțiunii umane cu mijloacele tehnice în siguranța publică.

Noua concepție reorganizează radical modul de acțiune al Jandarmeriei.

Este modernizat sistemului de protecție prin conectarea tuturor obiectivelor la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei — de la 15% la 100%, prin integrarea tehnologiilor avansate de securitate și prin standardizarea procedurilor de alarmare și intervenție.

Dispozitivele de pază se reconfigurează prin reducerea obiectivelor cu post fix de la 1.273 la 252, includerea a aproximativ 1.180 de obiective în aria patrulelor mobile și creșterea protecției inteligente (monitorizare + patrulare) de la 16% la 30%.

Resursele se reorientează, astfel aproximativ 3000 de jandarmi sunt redirecționați din posturile fixe interioare către activitatea din teren, efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800.

Această reorganizare va crește mobilitatea, vizibilitatea și capacitatea de reacție a Jandarmeriei, reducând în același timp cheltuielile pe termen mediu și lung.

Suntem în plin proces de informare și consultare cu instituțiile partenere și cu organizațiile de profil, pentru definitivarea conceptului.

Am încredere în echipa de conducere a MAI, în specialiștii ministerului, în oamenii din Centrala și Structurile MAI, am încredere în dialogul și cooperarea cu sindicatele, cu celelalte ministere, Prim Ministrul și Parlamentul României.

Și am încredere că cetățenii vor observa eforturile pe care le facem pentru a lucra mai bine pentru ei, pentru a elimina orice neajunsuri mai avem în activitatea MAI și a-i proteja cât mai mult și mai bine, pe ei și frontierele țării”, a detaliat ministrul Predoiu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!