Jandarmii dâmbovițeni, prezenți la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române

Publicitate

În data de 24 ianuarie, sărbătorim un moment marcant al istoriei noastre – Unirea Principatelor Române.

Cu această ocazie, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița a dispus măsurile necesare pentru a asigura buna desfășurare a manifestărilor ceremoniale organizate în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște și în orașul Titu. Ne dorim ca aceste evenimente publice să se desfășoare în siguranță, într-un climat de respect și solemnitate.

În același timp, dorim să subliniem că, pe lângă manifestările ceremoniale, forțele de ordine publică, în special Jandarmeria, au misiunea de a asigura măsuri de ordine și la alte tipuri de evenimente, inclusiv la adunări de protest. Nu anticipăm evenimente care să tulbure ordinea publică, întrucât au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea acestora. Există o colaborare strânsă între forțele de ordine și organizatori, iar echipele de dialog ale Jandarmeriei sunt pregătite să comunice cu cetățenii și să preia în mod civilizat și constructiv orice solicitări sau nemulțumiri.

Forțele de ordine sunt bine pregătite pentru a garanta respectarea drepturilor constituționale, inclusiv dreptul cetățenilor de a protesta pașnic. Experiența acumulată în gestionarea evenimentelor cu participare numeroasă ne permite să abordăm cu profesionalism și calm orice situație care poate apărea.

Asigurăm toți cetățenii că siguranța și drepturile lor sunt prioritatea noastră. Ne dorim ca această zi importantă să fie un prilej de celebrare, unitate și respect reciproc.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!