Jale pe șoselele țării în ultima săptămână!
Aproape o mie de premise de circulație au fost reținute de polițiștii din toată țara și retrase 269 de certificate de înmatriculare.
Potrivit unui comunicat al MAI, poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.245 de contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei.
La nivelul unităţilor de poliţie au fost semnalate 903 posibile infracţiuni, aproape 28% dintre acestea fiind din oficiu.
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 208 autori de infracţiuni, care au săvârşit 219 fapte penale, fiind depistate 9 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a efectuat 21 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.500 de lei. Pompierii au intervenit în 1.316 misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 84 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare, fiind salvate trei persoane.
În ultimele 24 de ore au fost emise 7 mesaje de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă “RO-ALERT”.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situaţii de urgenţă.














