Jaf în toiul nopții într-un parc fotovoltaic din Dâmbovița! Șase bărbați și o femeie au fost arestați preventiv. Captură impresionantă în urma perchezițiilor

Publicitate

1.500 de metri de cablu furați, două tone de cupru și peste 421.000 de lei, aceasta este captura polițiștilor după o anchetă care a dus la arestarea preventivă a șapte persoane.

O lovitură dată în toiul nopții într-un parc fotovoltaic din Dâmbovița a declanșat o anchetă amplă, iar cercetările polițiștilor dâmbovițeni au dus la o captură impresionantă.

Șase bărbați, cu vârste între 22 și 45 de ani, și o tânără de 25 de ani sunt cercetați pentru furt calificat. Toți au ajuns în fața instanței, iar Judecătoria Găești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Au întrat în parc în toiul nopții 

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 1 spre 2 iunie, în jurul orei 02:00, suspecții ar fi pătruns în incinta parcului  fotovoltaic din Corbii Mari.

De acolo, aceștia ar fi sustras aproximativ 1.500 de metri de cabluri electrice care conțineau cupru.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 25.000 de lei. Ceea ce a urmat însă avea să scoată la iveală o situație mult mai amplă.

Captură impresionantă în urma perchezițiilor 

În urma investigațiilor, polițiștii au efectuat percheziții, iar ceea ce au descoperit este de-a dreptul impresionant.

Au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor: peste 421.000 de lei, aproximativ 2.000 de kilograme de materiale neferoase, respectiv cupru, 9 telefoane mobile și 3 autovehicule.

Banii, cantitatea uriașă de cupru, telefoanele și autovehiculele au fost indisponibilizate în cadrul anchetei, urmând ca polițiștii să stabilească proveniența acestora și legătura lor cu activitatea infracțională cercetată.

Șase bărbați și o femeie după gratii

Vineri, 7 august, cei șapte suspecți au fost prezentați Judecătoriei Găești, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Instanța a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ancheta nu este însă încheiată. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și documentarea întregii activități infracționale.

 

 

Publicitate