Isteria Covid 19. Informații false, oprite la timp de primarul de la Pucioasa: ”Cine este nemernicul ce își bate joc de orașul său”

Publicitate

Primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, revoltat de ”mizeriile” lansate în spațiul public de tot felul de persoane.

”Ce vremuri mizerabile trăim! Dacă de o bună perioadă de timp în spațiul public au fost lansate, cu ură, tot felul de mizerii la adresa mea, având că sursă diverși derbedei cu școală mai multă sau mai puțină, ceea ce s-a întâmplat în seară asta a depășit orice limită a bunului simț! (…) Am fost sunat de la Antena 1 să mi se ceară informații despre un suspect de Coronavirus din Pucioasa”, a dezvăluit edilul dâmbovițean.

Potrivit domniei sale, ”informația fusese furnizată postului de televiziune de un cetățean «bine intenționat», a cărui identitate nu mi-a fost comunicată! Am reușit să opresc la timp acest bulgare mediatic ce putea produce o imensă panică în rândul locuitorilor orașului, atât eu, cât și instituțiile abilitate confirmând faptul că la Pucioasa NU EXISTĂ NICIUN SUSPECT DE CORONAVIRUS! Dar stau și mă întreb, cine este nemernicul ce își bate joc de orașul său?! Chiar nu mai avem scrupule?! Sau poate alegerile ce vin cu pași repezi întunecă total rațiunea unora?”, a transmis primarul orașului stațiune.

Vă reamintim că în România a fost confirmat în noaptea de 26/27 februarie primul caz de infectare cu coronavirus, în județul Gorj.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!