Într-un an, iluminat public inteligent la Târgoviște, pe bani europeni

Publicitate

Un nou contract de finanțare semnat la Târgoviște!

La Primăria Târgoviște, în prezența lui Liviu Mușat, Director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fost semnat contractul de finanțare pe fonduri europene având ca obiect investiția cu titlul „Eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște”, proiect de aproape 22.000.000 lei.

Potrivit primarului Cristian Stan, prin acest proiect, se dorește reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin: schimbarea aparatelor de iluminat existente cu cele bazate pe tehnologia LED; modernizarea sistemului de iluminat public stradal, precum și implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni; sistemele vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare; dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase.

”Valoarea totală a proiectului este de 21.995.326,32 lei (inclusiv TVA), iar durata execuție este de cel mult 12 luni”, a declarat edilul.

Odată ce proiectul va fi finalizat, se vor reduce costurile datorită controlului strict al stingerilor și al aprinderilor. De asemenea, iluminatul va fi sistematizat în funcție de clase de drum, puteri și tipuri de aparate, se va folosi tehnologie Led, fluxul luminos va fi redus între anumite ore, iar funcționarea iluminatului va fi urmărită dintr-un dispecerat.

La trecerile de pietoni, vor fi amplasate aparate care vor ilumina numai suprafața acestora. Sistemele vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare, care vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor, atunci când în aria lor de acoperire apar persoane care doresc să se angajeze în traversarea străzii.

Acesta este al optulea proiect pe fonduri europene pentru Târgoviște.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!