Ionuț Parghel
Povești de succes cu dâmbovițeni de succes! Săptămânal, interviurile dbonline.ro cu oameni de top din județ.
Reputatul chirurg Jean Popescu știe mai bine decât oricine că succesul nu apare peste noapte și implică o muncă continuă și constantă. În calitate de doctor chirurg a luptat mereu să salveze vieți.
Ajuns la 69 de ani, doctorul recunoaște că în sala de operații se simte relaxat și se simte cel mai bine. De-a lungul desăvârșitei cariere a făcut peste 25.000 de operații, iar prin mâinile sale au trecut peste 27.000 de pacienți.
De fel din comuna Cetățeni (județul Argeș), Jean Popescu a terminat Facultatea de Medicină Generală în 1982, iar în perioada 1979 -1982 a făcut stagiatura în București. Un an mai târziu a devenit medic de familie în localitatea Văleni Dâmbovița. Între anii 1984-1987 a fost medic rezident la Spitalul Cantacuzino din București, iar apoi a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, unde lucrează și astăzi. După cinci ani de specializare, în 1992 a devenit medic primar. În 1993 a început doctoratul pe care l-a finalizat cinci ani mai târziu.
A fost director al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște (1990-1992), al Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița (1993-1998), al Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița (1998 -1999), iar din 1999 și până în prezent este șeful Colegiului Medicilor din Dâmbovița. De asemenea, reputatul doctor a fost și șef de secției Chirurgie 2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și a făcut mai multe cursuri de management medical în Canada, Germania și București.
Într-un interviu pentru dbonline.ro, chirurgul cu mâini de aur axplicat ce înseamnă să fii un doctor de succes și cum poți să ajungi la o carieră plină de realizări.
”Este o meserie frumoasă, dar foarte grea și plină de responsabilități”
Rep.: Domnule doctor, ați ales singur să deveniți medic sau ați fost îndrumat către această meserie nobilă?
Am ales singur și chiar am insistat. Pe vremea aceea să intri la medicină era un lucru nemaipomenit. Erau tineri care mergeau și candidau de cinci-șase ori până intrau la Facultatea de Medicină. Nici eu nu am intrat din prima încercare. Părinții mei doreau să fac măcar o postliceală sanitară, dar am renunțat să dau examenul la o astfel de școală fiindcă, dacă ajungeam asistent medical, se termina și dorința mea de a ajunge medic. Am reușit la Facultatea de Medicină după ce m-am întors din armată.
Rep.: Cred că în județul Dâmbovița nu există om care să nu vă cunoască. Și fiecare vorbește cu respect despre dumneavoastră. Este frumoasă meseria de doctor chirurg?
Este o meserie frumoasă, dar foarte grea și plină de responsabilități. Acum, cei care dau rezidențiatul nu mai aleg chirugia printre primele specializări. Această specialitate a rămas la urmă, deoarece tinerii se orientează spre specialități ușoare, unde foarte rar te întâlnești cu moartea pacientului și unde câștigi bani buni fără să-ți asumi riscuri. În aceste vremuri, tinerii se întrec să ia dermatologie, medicină legală, anatomie patologică pentru că aceste specialități sunt plătite mult mai bine decât chirurgia. În aceste specialități, rsicul să fi reclamat la Colegiul Medicilor și la Poliție este aproape inexistent. Așadar, în ziua de astăzi, tinerii nu se mai înghesuie la chirurgie. Culmea este și faptul că această specilaizare grea are și sporul cel mai mic, de doar 12%, în comparație cu ATI, urgențe, medicină legală, boli infecțioase și altele. În aceste specialități, sporurile ajung și până la 70%.
“Bine ai făcut că ai ales să nu rămâi în București și ai hotărât să alegi Târgoviștea”
Rep.: Cine este mai exact omul Jean Popescu?
Este un fiu de țăran care a dorit să facă medicina împotriva dorinței familiei care mă îndruma să mă fac inginer silvic. Tata având un prieten inginer silvic, îmi explica: “Are ARO la scară, se duce la pescuit, la vânătoare, trăiește în aer curat și nimeni nu i-a numărat câți copaci sunt într-o pădure”. Cu toate acestea, am insistat să merg la medicină, iar prima dată am fost medic la dispensarul comunei Văleni Dâmbovița.
Rep.: Ce v-a determinat să alegeți chirurgia generală și nu altceva?
Tot timpul, începând de student, îmi băgam nasul prin sălile de operație și, acolo unde era nevoie de al cincilea chirurg la operație, eram eu. Pe atunci se intra în operație la 6 dimineața, nu era aer condiționat, erau condiții proaste pe care cei de astăzi nu le înțeleg. Noi am făcut în condiții grele chirurgie. Stagiatura am făcut-o în București, făcând gărzi la chirurgie și ortopedie la Spitalul Colentina. Dacă nu alegeam chirurgia, ca rezervă aveam ortopedia. Am ales chirurgia și din cauza parinților, fiindcă am vrut să fiu aproape de ei. Cum nu exista niciun loc liber la ortopedie în spitalele din Câmpulung Muscel și Târgoviște, am fost nevoit să mă îndrept spre locul liber de chirurgie de la Târgoviște. Am mai ales această specializare și pentru faptul că, pe vremuri, într-o clinică erai la dispoziția profesorului sub care te puteai dezvolta sau nu ca și chirurg, pentru că el dicta totul. La vizită, doctorul alegea bolnavii pe care vrea să-i opereze și la fiecare stagiar repartiza anumiți pacienți. La terminarea rezidențiatului eram în curtea Spitalului Cantacuzino împreună cu soția mea și profesorul Dan Rădulescu îmi spune că s-a hotărât să mă oprească acolo. Numai că eu am spus: “Domn profesor mulțumesc, dar eu nu vreau să rămân pentru că nu vreau să fiu slugă până la adânci bătrâneți. Vreau să mă dezvolt eu, să am puterea să acționez așa cum îmi doresc, iar în București nu prea am șansa asta”. Peste vreo trei-patru ani, profesorul Rădulescu mi-a spus: “Bine ai făcut că ai ales să nu rămâi în București și ai hotărât să alegi Târgoviștea”.
Rep.: Cine v-a fost mentor?
Mentor în mod direct mi-a fost doctorul Păcescu de la Spitalul Cantacuzino din București. Un medic foarte bun, dar exagerat de meticulous. Nu oricine rezista să lucreze cu el pentru că ducea meticulozitatea la extreme. Era un tip care te învăța meserie.
Rep.: După terminarea rezidențiatului, până acum ați lucrat numai la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște?
Am făcut stagiatura la Institutul de Fiziologie “Marius Nasta” din București, trei ani, unde am fost plătit pentru prima dată. Apoi, am fost la Infecțioase la Colentina, la Obstretică-Ginecologie la Filantropia, la Chirurgie Colentina, la Ortopedie Colentina, la Pediatrie la Emilia Irza și apoi la Spitalul din Târgoviște, unde după o socoteală, în toată activitatea mea, am făcut peste 25.000 de intervenții chirurgicale. De asemenea, prin mâinile mele au trecut în jur de 27.000 de pacienți.
Rep.: De ce ați ales să rămâneți la Târgoviște?
Am ales Târgoviștea fiindcă municipiul București nu îmi place. Este foarte aglomerat și pierzi mult timp. Am ales Târgoviștea, fiindcă am putut să mă realizez foarte repede profesional.
”În chirurgie îți trebuie curaj, talent, îndemânare și manualitate”
Rep.: Sunt chirurgii oameni obișnuiți?
În mare parte, chirurgii sunt oameni obișnuiți… dar speciali. Ei pot pleca la drum ca și oameni obișnuiți, iar apoi să ajungă oameni speciali datorită recunoștinței pe care o are un pacient față de ei. Nu este nicio specialitate medicală la care un pacient să aibă o așa mare recunoștință, pentru că aici chiar, cum zic oamenii, te joci cu viața lor și dacă nu ești bine pregătit, nu ai talent și nu ești responsabil, nu faci nimic. În chirurgie se spune că dacă nu ai talent nu ai ce căuta! Cei care nu au talent trebuie să se îndrepte imediat spre o altă specialitate. Aici dacă ai două mâini stângi nu faci nimic, chiar dacă ești doxă. În chirurgie îți trebuie curaj, talent, îndemânare și manualitate. De asemenea, în chirurgie trebuie să te ferești de frică, inconștiență și suficiență.
Rep.: Aveți un CV impresionant, plin de realizări și mai ales specializări. Se încheie vreodată pregătirea unui medic?
Pregătirea unui medic nu se încheie niciodată. Iar la chirurgie nu poți să închizi operația să te duci să mai citești ceva. Dacă nu ești pregătit suficient pentru a lua cele mai bune decizi, în chirurgie ești compromis. În schimb, la alte specializări poți să mai citești câte ceva despre tratament, despre simptom, pentru a putea îndrepta lucrurile.
”Foarte rar o să vedeți că un pacient ajunge întâmplător la un medic”
Rep.: Care a fost cel mai dificil caz medical cu care v-ați confruntat? Cum l-ați tratat?
În 25.000 de operații făcute sunt nenumărate. De la politraumatisme grave, în general de la accidente de circulație, unde sunt rupte ficatul, splina, intestinele, membrele. Aceste intervenții sunt foarte complicate și durează mult timp. De multe ori nu ai soluții, precum la o ruptură de ficat. Sau am făcut operații de cancer, unde scoți tot stomacul și formezi unul nou din intestin subțire. De asemenea, în urmă cu 25 de ani mi-am asumat o operație pe inimă, unde o tânără a fost înjunghiată de amant. Sau am tratat arsuri extrem de grave ale angajaților din Combinatul de Oțeluri Speciale.
Rep.: Ce atribute trebuie să aibă relația ideală medic-pacient?
Primul atribut este încrederea pacientului în medic. De aceea, foarte rar o să vedeți că un pacient ajunge întâmplător la un medic. Astfel de cazuri sunt foarte rare. În general, pacienții vin la medici ghidați de informațiile pe care le au de la vecini, prieteni, rude. Pot spune că am operat familii întregi. La un bolnav fricos, speriat, relația merge mai prost. Un zâmbet, o glumă ajută foarte mult pacientul.
”Mulți vin și nici nu știu cum îi cheamă. Îmi pare rău să spun treaba asta, dar ăsta e adevărul. Tinerii de astăzi fug de cazurile grele”
Rep.: V-ați format o echipă puternică în cadrul spitalului. În ce mod ați ales medicii? Ce criterii ați urmărit?
Din păcate nu prea poți să-i alegi. De mult se discută în chirurgie despre faptul că medicii chirurgi trebuie promovați. Înainte de cinci ani de experiență nu poți să dai examen de medic primar. Ei trebuie să vină cu condica de operații la comisie și să arate ce operații au făcut. Selectarea e deja greșită când se dau la grămadă toate specialitățile și textul grilă. Părerea mea este că ar trebui despărțite specialitățile așa cum era înainte: specialități medicale și specialități chirurgicale. Rezidenții fac mai mult acum o medicină de tip conferință. Legiuitorul ar trebui să-i îndemne să se ducă într-un spital județean unde chiar învață meserie și să opereze. Mulți vin și nici nu știu cum îi cheamă. Îmi pare rău să spun treaba asta, dar ăsta e adevărul. Tinerii de astăzi fug de cazurile grele pentru a scăpa de responsabilitate.
Rep.: În cine trebuie să aibă încredere un doctor chirurg?
Aici răspunsul este în el. Eu niciodată nu am lăsat ca cineva să scrie în foaie în afară de mine. Eu fac foaia, eu scriu operația. Știu că tot ce e făcut de tine e făcut de tine! Eu știu așa: ai internat un bolnav și te ocupi de el până la externare. Eventual, când pleci în concediu îl mai lași la altcineva. Noi când plecăm în conciediu, cu șapte – opt zile înainte, operăm continuu pentru a nu lăsa nimic în urma noastră. Mie mi se pare un lucru lipsit de responsabilitate să operezi un bolnav și să-l lași în bătăia vântului. Eu mă ocup de el, vin seara la contravizită pentru a dormi seara liniștit că nu are nicio complicație.
Rep.: Câți ani de experiență profesională sunt necesari pentru formarea unui doctor chirurg de succes?
Minimum 10 ani! Cam mulți, dar ăsta e adevărul. Vorbim să zicem de cei care nu au talent. De fapt, până la urmă cei care nu au talent nu o să fie vreodată de succes. În general, în zece ani, ai cam trecut prin toate afecțiunile și te poți considera că știi să acționezi în cazul fiecărui afecțiuni pe care o are pacientul care vine la tine.
Rep.: Dumneavoastră ce relație aveți cu pacienții?
O relație deosebită cu pacienții. Mă întâlnesc cu ei pe drum și îmi spun că i-am operat acum câiva ani. Încerc să fac bine tuturor pacienților. Dar niciodată nu o să reușești să-i mulțumești pe toți. Fiecare cu pretenția lui, dar marea majoritate pleacă mulțumită. Faptul că se întorc cu rude și prieteni îți dă îți lasă senzația că munca ta e apreciată.
”Cum am fost director de spital și șef de secție, știu cum să fac lucrurile să meargă”
Rep.: La ce nivel se află chirurgia târgovișteană, comparativ cu restul țării?
Spitalul are o firmă care îndrumă managementul unității medicale și care are sub lupă fiecare secție a acestuia, unde se ține evidența la orice. Până la urmă spitalul este o societate comercială pentru că noi facem servicii și, pe baza acestor servcii, luăm bani de la Casa de Asigurări de Sănătate. Deși e anormal să spui lucrurile acestea, dar astfel e realitatea. Noi luăm bani pe cât muncim. În urmă cu puțini ani a fost singura chirurgie din 24 de spitale județene care era pe profit. În general, secțiile de chirurgie nu pot fi pe profit pentru că aici sunt cheltuieli foarte mari. Am avut o astfel de performanță la această secție pentru că eu am spate vreo zece ani de management. Cum am fost director de spital și șef de secție, știu cum să fac lucrurile să meargă. În schimb, în ultimii doi ani, de când s-a întineret secția, rezultatele nu mai sunt atât de bune, iar indicatorii tot mai slabi.
Medicina, ”moștenire” în familia Popescu
Rep.: Știu că aveți o familie frumoasă, vă moștenește cineva în această meserie?
Da, mă moștenește băiatul cel mic, care este rezident la chirurgie la Spitalul Colțea, dar și băiatul cel mare, este ORL-ist de patru ani la Spitalul Județean din Târgoviște. Amândoi sunt doctoranzi și amândoi sunt apreciați. Acest lucru mă bucură. Ambii sunt serioși și au făcut medicină nu că i-a îndemnat cineva. Mama lor, care este tot medic, nici nu a vrut să audă să facă medicină, pentru că noi știm ce înseamnă să faci medicină.
Rep.: Dumneavoastră ați fost vreodată operat?
Până acum nu am fost operat niciodată. În curând trebuie să mă operez fiindcă am o hernie ombilicală.
Rep.: Ați operat vreodată un membru al familiei?
Da, pe băiatul cel mare. Am mai operat pe fratele soacrei mele și alții. De obicei nu este indicat să operezi membri din familie fiindcă dacă se întâmplă ceva poiți să rămâi cu un șoc care te scoate din meserie.
Rep.: Simțiți că ați devenit mai puțin sensibil față de suferința oamenilor de când practicați chirurgia?
Suferința oamenilor este mereu alături de tine. Chirurgul are mereu nopți întregi nedormite, gândindu-se la ce complicații poate să facă un anumit pacient în cazul operațiilor mai dificile. Sunt situații în care cu toate că știi ce trebuie să faci, nu poți să faci acolo pentru că boala modifică toate structurile anatomice. Pur și simplu sculptezi să-ți faci loc să eviți nervi și vase care ar putea sângera și nu poți să faci ceea ce știi și ceea ce îți dorești. Și astfel improvizezi, dar stai cu un stres extrem de mare.
Rep.: Cum priveați în facultate profesia de doctor de chirurg?
Nu am avut o înclinație prea mare să stau ore întregi să studiez. Un astfel de lucru îți trebuie mai mult spre specialitățile medicale. Având o minte ageră și pricepeam repede, am prins rapid această meserie. În plus, eu tot timpul eram un băgăcios în ce privea practica. De student am intrat în intervenții chirurgicale. În operații stăteam până târziu. Mi-a plăcut de la bun început chirurgia.
”Chirurgia este să operezi și nu să dai alifii și să faci pansamente”
Rep.: Ce sfaturi ați putea oferi unui chirurg aflat la început de drum?
Primul sfat este că, dacă după puțin timp vede că nu are înclinație spre chirurgie, să părăsească specializarea și să facă o altă specializare. Degeaba încerci chirurgie că nu o să ajungi niciodată chirurg. Și în județul nostru există astfel de chirurgi care nu au făcut o sută de operați în zece ani. Chirurgia este să operezi și nu să dai alifii și să faci pansamente. Aceste lucruri le face și o asistentă. Un al doilea lucru ar fi seriozitatea și perseverența. Nu merge să faci această meserie la întâmplare. Trebuie să intri în operație cu cei mai în vârstă. De la fiecare chirurg pleci și cu lucruri pe care nu trebuie să le faci și lucruri pe care trebuie să le faci și să le bagi în bagajul de cunoștiințe. În viața de chirurg multe lucruri de chirurg sunt rarisime și te lovești de ele.
Rep.: Cum vă simțiți în sala de operații?
Aici sunt cel mai relaxat și este locul care îmi place cel mai mult pentru că nu îmi place să fiu săcâit toată ziua. Intru în sala de operație și încep programul foarte repede. Eu operez foarte repede. După ce pleacă un pacient intră altul. Mi se întâmplă foarte rar să înjur, dar nu înjur pe nimeni, ci decât pe mine pentru că m-am făcut chirurg. Pentru mine aceste lucruri reprezintă un mijloc de descărcare psihică în momente de tensiune din cauza situației existente.
Rep.: Responsabilitatea chirurgului și autoevaluarea actului medical trec dincolo de sala de operație? Sau se încheie odată cu ultima sutură?
Responsabilitatea chirurgului se încheie odată cu plecarea pacientului acasă. Dacă ai făcut operația și ai lăsat bolnavul în dorul lelii, poți să ai surprize foarte mari. Dacă ai operat azi un bolnav, ar fi bine să treci pe la el după-amiază sau seara să vezi care este situația. Chirurgii mai în vârstă au această obișnuință, la cei tineri rar se întâmplă acest lucru. Dar și ei vor da cu capul de astfel de lucruri.
”Meseria de prefect poate să o facă oricine, dar chirurg nu poate fi oricine”
Rep.: Cum este omul Jean Popescu în afara sălii de operație?
În afara sălii de operație am foarte multe activități de deconectare. De exemplu în agricultură, mă pricep să tai pomii și tot ce trebuie să faci la un pom. Când am timp mă duc la pescuit și la vânătoare. Îmi place să merg în excursii, să mă întâlnesc cu prietenii. Într-un timp eram președinte la președinte la președinte. Adică, președintele Colegiului Medicilor, președintele Rotary Club Târgoviște și președintele Casei de Asigurări de Sănătate. Aceste lucruri se întâmplau prin 1999.
Rep.: Activitate politică mai aveți?
Pe parte politică am fost consilier municipal două mandate și încă cinci mandate cosnilier județean. Am fost un an prefect, dar după un an am renunțat deoarece am constatat că eram inutil acolo. Oamenii veneau la prefect ca pe vremea primului secretar: să le dai case, locuri de muncă și cu probleme legate de fondul funciar, care nu s-au rezolvat nici acum și sunt extrem de complicate. Meseria de prefect poate să o facă oricine, dar chirurg nu poate fi oricine. Am candidat pe liste de parlamentari de fiecare dată și prin numele și renumele meu au ajuns alții parlamentari pentru că pe mine nu mă interesa efectiv acest lucru. Dacă pleci din meserie un an, parcă nu mai ești cine ai fost. De aproape doi ani nu mai fac parte din conducerea PNL Dâmbovița. În momentul de față sunt un simplu membru al partidului, fiindcă am zis să vină cei tineri și, din păcate, nu au venit.
”În familie găsești sprijin în toate”
Rep.: Timp de familie mai aveți?
Cine vrea găsește. E adevărat că de băieți s-a ocupat mai mult soția mea care nu a făcut gărzi, chiar dacă este medic. Am avut timp și de familie. Ea este înainte de toate. În familie găsești sprijin în toate. Înainte să mă căsătoresc am spus soției să nu crezi vreodată că avem bilete la teatru și eu dacă am un caz mergem la teatru! În niciun caz eu trebuie să ajung al spital pentru a avea grijă de pacient.
Rep.: Ce planuri de viitor aveți?
Sunt aproape de pensioare. Mă îndrept spre celelalte pasiuni, cum ar fi agricultura. Eu am niște plantații frumoase la Voinești și Târgoviște. Probabil, mă voi ocupa și de nepoți. Și poate voi călători mai mult. De asemenea, mai am o clinică particulară de care va trebui să mă ocup. Activități voi avea mereu.
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!
