Intervenție în forță pe stadionul ,,Eugen Popescu” din Târgoviște! Exercițiu spectaculos al jandarmilor pentru evacuarea huliganilor

Publicitate

Momente tensionate au fost simulate, joi, 16 iulie, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, unde jandarmii au desfășurat un amplu exercițiu tactic pentru evacuarea spectatorilor agresivi în timpul unui meci de fotbal.

Acțiunea a reunit efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și ale Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, scopul principal fiind testarea și perfecționarea capacității de intervenție în cazul unor incidente care ar putea pune în pericol ordinea publică și siguranța participanților la competițiile sportive.

În cadrul exercițiului au fost simulate situații de conflict generate de suporteri violenți, iar forțele de ordine au pus în aplicare procedurile de intervenție pentru evacuarea persoanelor agresive și restabilirea rapidă a ordinii.

,,Astăzi, 16 iulie a.c., efective din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au desfășurat un exercițiu tactic cu forțe în teren pentru evacuarea spectatorilor agresivi din arena sportivă pe timpul unui meci de fotbal masculin, organizat la Stadionul „Eugen Popescu” din municipiul Târgoviște.

Activitatea a avut ca obiectiv evaluarea și perfecționarea capacității operative a forțelor implicate în gestionarea unor posibile incidente generate de comportamente violente sau tulburarea ordinii publice în timpul competițiilor sportive”, a transmis Jandarmeria Dâmbovița.

 

Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, Jandarmeria are responsabilități esențiale în asigurarea unui climat de siguranță la competițiile sportive. Printre acestea se numără menținerea ordinii publice înainte, în timpul și după desfășurarea meciurilor, prevenirea introducerii în stadion a materialelor pirotehnice, băuturilor alcoolice și a altor obiecte periculoase, separarea suporterilor echipelor adverse și intervenția promptă în cazul producerii unor acte de violență.

Reprezentanții Jandarmeriei au subliniat că astfel de exerciții sunt indispensabile pentru pregătirea efectivelor și pentru creșterea gradului de siguranță al spectatorilor. Obiectivul este ca fiecare eveniment sportiv să se desfășoare în condiții de maximă securitate, iar intervențiile să fie rapide, eficiente și conforme cu prevederile legale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!