Intervenție de succes la Spitalul Orășenesc Găești! Bărbat aflat în stare critică, salvat după aproape 3 ore de resuscitare

Publicitate

Momente dramatice pentru un bărbat din comuna Mogoșani, în această săptămână! Ajuns în stare critică la Spitalul Orășenesc Găești, cu hipotermie severă, dâmbovițeanul a fost salvat după o intervenție de succes a medicilor.

Aflat în stop cardio-respirator, bărbatul și-a revenit după aproape 3 ore de resuscitare. Medicii au acționat prompt și coordonat, utilizând toate resursele disponibile pentru stabilizarea și tratarea pacientului aflat în stare critică.

,,Echipa medicală a Spitalului Orășenesc Găești a reușit să salveze viața unui pacient în urma unei intervenții complexe, care a durat aproximativ trei ore.

Pacientul a fost adus de către SAJ Dâmbovița la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Găești cu diagnosticul – Hipotermie severă/Stop cardio-respirator – stare critică.

Intervenția a fost un succes datorită profesionalismului personalului medical și colaborării eficiente dintre secțiile implicate.
Pacientul a fost transferat ulterior la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – secția ATI.

Conducerea Spitalului Orășenesc Găești mulțumește întregii echipe medicale pentru efortul depus și reafirmă angajamentul instituției de a asigura îngrijiri medicale de calitate pentru comunitate”, au transmis reprezentații Spitalului Orășenesc Găești, după intervenția de excepție.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!