Instituțiile din Dâmbovița, mai unite ca niciodată pentru combaterea violentei domestice! Aplicația Bright Sky RO, un instrument digital dedicat sprijinirii victimelor

Publicitate

Joi, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, alături de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, de șefii Poliției Orașului Pucioasa și Poliției Orașului Fieni, precum și de colegii din cadrul posturilor și secțiilor de poliție rurală, au participat la cea de-a patra întâlnire dedicată prevenirii violenței domestice, un eveniment complex care a reunit o rețea solidă de parteneri instituționali.

Întâlnirea, desfășurată sub tema „Instituții unite pentru combaterea violenței domestice – intervenție coordonată, sprijin real”, a adus împreună reprezentanți ai Prefecturii Județului Dâmbovița, Organizației „Salvați Copiii”, Arhiepiscopiei Târgoviștei, DGASPC Dâmbovița, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, alături de primari, viceprimari, asistenți sociali, directori de unități de învățământ, profesori, preoți și polițiști.

În cadrul evenimentului a fost prezentată aplicația Bright Sky RO, un instrument digital dedicat sprijinirii victimelor violenței domestice și orientării acestora către servicii specializate. De asemenea, s-a discutat despre sistemul de monitorizare prin brățara electronică, o soluție modernă menită să crească siguranța victimelor și să contribuie la responsabilizarea agresorilor.

Au avut loc discuții constructive și dezbatere pe teme de interes major, vizând prevenția, intervenția, rolul fiecărei instituții și necesitatea unei colaborări constante între actorii implicați în protejarea victimelor violenței domestice.

Această întâlnire a demonstrat, încă o dată, că doar prin unitate, implicare și dialog real putem combate eficient violența domestică și putem construi comunități bazate pe respect, empatie și siguranță.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!