Informare meteo de ploi și vânt în toată țara. Totuși, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei

Publicitate

Întreaga țară se află sub o informare emteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

Astfel, potrivit prognozelor, până pe 5 martie dimineața, se vor semnala ploi moderate cantitativ, mai întâi în jumătatea de vest a țării; intensificări tempoare ale vântului în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

În intervalul menționat, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în cele centrale, temporar va ploua și, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase și montane, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și pe arii restrânse 30…35 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice.

La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze ce vor depăși 50…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h.

Intensificări temporare ale vântului vor fi de miercuri (4 martie) în zonele estice și sud-estice. Cu toate acestea, spun meteorologii, vremea va fi mai caldă decât normalul acestei perioade.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!