Inconștiență maximă într-o comună din Dâmbovița! Un copil de doar 10 ani, lăsat de mama lui să conducă un ATV. A fost deschis dosar penal de polițiști

Publicitate

Un copil de numai 10 ani a fost surprins la volanul unui ATV, în comuna Bilciurești, iar în urma verificărilor polițiștii au descoperit că vehiculul ar fi fost neînmatriculat. Mai mult, potrivit oamenilor legii, ATV-ul i-ar fi fost încredințat minorului chiar de mama sa, o tânără de 26 de ani.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, 9 august, în jurul orei 16:00, în comuna Bilciurești. Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au intervenit în urma unei sesizări făcute de cetățeni și au oprit pentru control un ATV condus de un minor.

„La data de 9 august, în jurul orei 16:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu, ca urmare a unei sesizări din partea unor cetățeni, au oprit pentru control, în comuna Bilciurești, un ATV condus de un minor, în vârstă de 10 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că vehiculul ar fi neînmatriculat în circulație și i-ar fi fost încredințat minorului de către mama sa, o femeie, de 26 de ani.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Un alt șofer, depistat cu mașina neînmatriculată

În aceeași zi, polițiștii dâmbovițeni au constatat o altă abatere gravă în trafic. În jurul orei 19:25, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, pe DN 72, în localitatea Lucieni, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Moreni, care ar fi condus un autoturism neînmatriculat în circulație.

Verificările efectuate în bazele de date au arătat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului ar fi fost expirată din 4 august. Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

 

 

Totodată, în jurul orei 19:25, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Moreni, în timp ce ar fi condus un autoturism neînmatriculat în circulație pe DN 72, în localitatea Lucieni.

Verificările efectuate în bazele de date au indicat faptul că autorizația de circulație provizorie a autovehiculului ar fi fost expirată din data de 4 august a.c..

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Publicitate