Incendiul uriaș izbucnit marți după-amiază la groapa de gunoi menajer de la Aninoasa a pus pe jar autoritățile! Zeci de pompieri au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, iar intervențiile în forță ale pompierilor au fost îngreunate de rafalele de vânt, care favorizau extinderea focarelor.
Totodată, din cauza degajărilor masive de fum, autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert pentru a avertiza populația din zonă.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 17:00 și, din cauza vântului puternic, s-a propagat cu rapiditate, îngreunând intervenția echipajelor de pompieri. Cetățenii au fost sfătuiți să închidă ferestrele și ușile locuințelor și să evite deplasările în apropierea zonei afectate.
La fața locului s-a intervenit cu:
-9 autospeciale de stingere cu apă și spumă ale ISU Dâmbovița;
-2 autospeciale de stingere aparținând serviciilor private și voluntare;
-1 ambulanță SMURD;
-1 ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.