Alertă în Sectorul 6 din municipiul București, duminică după-amiază! Un spațiu de depozitare a fost cuprins de un incendiu devastator, pe o suprafață de aproximativ 6300 de metri pătrați. Din fericire, nu exista victime. Pompierii militari au intervenit cu 24 autospeciale de stingere şi cu autospeciala de transport roboţi.
Având în vedere evoluția situației operative, a fost transmis un nou mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT.
,,În acest moment incendiul este localizat. Suprafața totală afectată este de aproximativ 6.300 mp (depozitul și spațiul exterior aferent acestuia, pe care erau depozitate materiale combustibile).
Pompierii din cadrul ISU București-Ilfov au acționat atât din bulevardul Iuliu Maniu, cât și de pe strada Preciziei, fiind protejate clădirile din imediata apropiere.
Pentru protecția pompierilor, la caz se acționează pentru stingere cu roboți, având în vedere pericolul de prăbușire a elementelor de structură ale construcției, precum și al produselor depozitate în stive.
În acest moment se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului cu 24 autospeciale de stingere, 3 autoscari, 3 echipaje descarcerare, 3 SMURD si autospeciala cu roboți
La nivelul ISU București-Ilfov, capacitatea operațională a fost crescută, iar forțele de intervenție au fost suplimentate.
Echipajele operative acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea efectelor asupra zonei înconjurătoare”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

La scurt timp după izbucnirea incendiului puternic, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis o serie de recomandări locuitorilor din București.
,,Pompierii ISU București-Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu de depozitare situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, Sector 6. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la un depozit de echipamente sanitare și termice. Suprafața totală a halei este de aproximativ 2.000 mp, iar din cauza fumului dens, suprafața exactă afectată nu poate fi estimată în acest moment.
Până la acest moment nu au fost raportate victime. Misiunea este în dinamică, iar echipele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea efectelor asupra zonelor învecinate.
Recomandări pentru populație:
-evitați zona afectată;
-persoanele din apropiere sunt rugate să închidă ferestrele și sistemele de ventilație pentru a reduce riscul de intoxicare cu fum;
-respectați indicațiile autorităților”.














