Administrația târgovișteană continuă programul de transformare și readucere la o utilitate a fostelor puncte termice de la Târgoviște.
Astfel, au debutat lucrările la un alt fost punct termic din municipiul Târgoviște care va primi o destinație concretă, utilă comunității.
Practic, prin refuncționalizarea fostului PT 1, situat în cartierul Vlad Țepeș (microraionul nr. XI), strada Ion Ciorănescu, se va amenaja un centru destinat copiilor cu autism sau sindrom Down.
”În perioada următoare, foarte multe astfel de foste puncte termice, existente în toate cartierele municipiului Târgoviște, vor intra în reabilitare, urmând a găzdui fie cluburi ale pensionarilor, fie centre de asistență socială, fie alte obiective necesare orașului nostru”, a declarat primarul municipiului, Cristian Stan.














