Un accident violent a avut loc, în prima parte a zilei de luni, în apropierea Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște! În urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a fost rănită. Este vorba de o femeie care a fost evaluată medical la fața locului de echipajele de intervenție ajunse la fața locului. Ulterior, după ce a fost evaluată medical, aceasta a refuzat transportul la spital.

„În jurul orei 11.17 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs pe raza municipiului Târgoviște. La sosirea echipajelor au fost identificate două autoturisme implicate în eveniment, iar o persoană de sex feminin a fost evaluată medical, ulterior refuzând transportul la spital. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Dâmbovița.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au acționat cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. La fața locului a fost mobilizată și o ambulanță SAJ Dâmbovița.















