Hoțul care a furat bani din aparatele de cafea de pe raza orașului Târgoviște a fost prins de polițiști

Publicitate

Ionuț Parghel

Hoțul care a furat bani din mai multe aparate de cafea de pe raza municipiului Târgoviște, în luna septembrie a acestui an, a fost prins de oamenii legii. Acesta are 24 de ani și este din Produlești, așa cum reiese dintr-o informare IPJ Dâmbovița.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au probat activitatea infracţională a unui bărbat de 24 de ani, din Produlești, bănuit de săvârşirea a 3 infracţiuni de furt calificat.

Ieri, 19 decembrie, polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în urma prezentării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii septembrie a.c., acesta ar fi sustras bani din automatele de băuturi calde amplasate pe raza municipiului Târgovişte, prin forţarea sistemelor de închidere.

Valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 1.200 de lei”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!