Cazurile de violență în familie sunt de neoprit în Dâmbovița! Un bărbat a fost arestat preventiv vineri, după ce și-a bătut soția, pe fondul unui conflict spontan. Totodată, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
„La data de 21 noiembrie, în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
Ulterior, pe parcursul aceleași zile, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările au reliefat faptul că, la data de 29 noiembrie, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe soția sa”, a precizat IPJ Dâmbovița.














