”Grădinile internaționale ale Târgoviștei”, la a treia ediție

Publicitate

Pentru al treilea an consecutiv, cu ocazia Zilelor Cetății, se va organiza o nouă ediție a concursului inedit ”Grădinițe internaționale ale Târgoviștei”.

Festivalul grădinilor este inspirat de amintirea vechilor Grădini ale Palatului Domnesc, amenajate pentru prima dată de voievodul Petru Cercel în anul 1584.

Acest festival presupune participarea unor delegații invitate, anul acesta din România și Italia.

Se va organiza un concurs internațional de grădinărit pentru a pătrunde în lumea încântătoare a artei amenajării grădinilor. Concursul se adresează celor interesați să prezinte teme, precum compoziția spațiului, elemente de mediu, formă, culoare, textură, unitate, noțiuni de horticultură etc, participanții amenajând câte un spațiu în funcție de specificul zonei de unde provin.

Program evenimentului este următorul:

VINERI, 6 SEPTEMBRIE: ora 9:00 – Deschiderea Festivalului – Concurs; orele 9:00 -18:00 – Începere amenajare peisagistică a unei grădini; 13:00 -14:00 – Pauza de masa;

SÂMBĂTĂ, 7 SEPTEMBRIE: orele 9:00-18:00 – Continuarea  și finalizarea  amenajării peisagistice a  grădinilor fiecărui concurent; 13:00 -14:00 – Pauza de masă;

DUMINICĂ, 8 SEPTEBRIE: orele 9:00- 14:00   – Participanții își vor prezenta grădinile realizate în cadrul Festivalului, iar în acest timp vizitatorii sunt rugați să voteze grădina preferată; 13:00- 14:00 – Pauza de masa; ora 15:00 – Desemnarea câștigătorilor – Festivitatea de premiere – Parcul Chindia.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!