A devenit tradiție pentru o tură de la Detașamentul de pompieri Târgoviște ca, în Săptămâna Mare, să organizeze acțiuni umanitare.
Dovedind încă o dată spirit de solidaritate pentru cei aflaţi în suferinţă, pompierii târgovișteni au desfăşurat astăzi, 18 aprilie, 3 acţiuni umanitare care a vizat 3 familii din localităţile Dragomireşti (familie compusă din mamă și două fete, cu o situație materială precară), Doicești (familie cu o situație materială precară, compusă din tată, mamă și 5 copiii, din care 3 cu dizabilități) şi Dărmănești (familie cu situație material precară, în care bunica își crește singură nepotul).
Toate aceste acțiuni, sunt gesturi benevole, venite din suflet, ale salvatorilor târgovişteni care, acum în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, au considerat că trebuie să aducă un strop de bucurie şi speranţă acestor familii neajutorate, oferindu-le pachete cu produse alimentare şi dulciuri, bucuria şi mulţumirile acestor persoane sărmane fiind pentru pompieri cea mai mare răsplată.
Ne mândrim cu astfel de colegi care, pentru noi toți, sunt un exemplu de bunătate, noblețe sufletească, generozitate și iubire față de semeni.
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă binecuvânteze!