O nouă sesiune a campaniei de donare de sânge „Donează sânge! Salvează o viață!” s-a desfășurat în această săptămână, atât la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, cât și la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgoviște, cu sprijinul de specialitate al personalului medical.

În spiritul solidarității și al implicării civice, 55 de jandarmi dâmbovițeni au donat aproximativ 23 de litri de sânge, iar prin gestul lor au dorit să sprijine oamenii care au nevoie urgentă de sânge și să-i încurajeze pe ceilalți să se alăture acestui demers umanitar.
Această acțiune, care a devenit o tradiție la nivelul Jandarmeriei Dâmbovița, face parte din campania inițiată la nivel național de Jandarmeria Română și a avut ca scop conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa şi beneficiile donării de sânge.



















