Geo Badea a reprezentat Salvamont Dâmbovița la una dintre cele mai prestigioase competiții de salvare montană din Europa!

Publicitate

Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost din nou reprezentat la nivel înalt în acțiuni cu participare internațională. Sâmbătă, 7 octombrie, salvamontistul Geo Badea a fost prezent, pentru a treia oară, din partea Salvamont Dâmbovița, la concursul Dolomites Rescue Race, una dintre cele mai prestigioase curse cu profil de salvare montană din Europa, care anul acesta a ajuns la cea de a 12-a ediție.

Delegația Salvamont România, din care a făcut parte și salvamontistul originar din Pietroșița, s-a prezentat cu două echipe integral românești, respectiv Dacia și Carpathia, iar cea de a treia, Amicitzia, a fost mixtă, româno-italiană.

La start s-au aliniat, de data aceasta, aproape 80 de echipe, mare parte dintre ele, foarte bine pregătite. Profilul cursei a fost același ca în anii trecuți, 1300 metri diferență de nivel în urcare, traversarea unei creste în sistem via ferrata, coborâre în rapel și alergat cu targa de salvare până la sosire. Podiumul a fost ocupat de Italia, Polonia și Cehia. Echipele românești s au prezentat onorabil. Locul 5 pentru Dacia, 13 pentru Amicitzia și 35 pentru Carpathia.

„Luni, 9 octombrie, ne am continuat activitatea alpină urcând pe creasta nord-vestică Monte Antelao, The King of Dolomites, 3265m, al doilea ca înălțime din Dolomiți, după Marmolada. Un munte foarte spectaculos, dar care îți pune la grea încercare abilitățile montane.
Pe scurt, un traseu clasic foarte expus, prost marcat, unde asigurările de orice fel lipsesc cu desăvârșire și mai mult decât atât foarte friabil. Am respirat ușurați, abia când am revenit la Refugio Galassi. Sincere și călduroase mulțumiri tuturor colegilor români, dar și italieni, alături de care am participat la acest minunat periplu. Mulțumesc, SPJSS Dâmbovița pentru sprijinul moral și material!”, a transmis Geo Badea, la revenirea acasă.
Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!