Gata cu așteptarea! Au început lucrările de extindere a Secției de Cardiologie, din cadrul Spitalului Județean din Târgoviște

Publicitate

Veste extraordinară pentru pacienții dâmbovițeni! Proiectul ”Sănătate pentru Dâmbovița” mai face un pas!

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan,  a  semnat astăzi ordinul de începere a lucrărilor de extindere a Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgoviște. Este a treia investiție majoră demarată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa de la începutul acestui an.

„Ne-am asumat crearea celor mai bune condiții de tratament și diagnosticare pentru locuitorii acestui județ, iar extinderea secției este o altă parte importantă a planurilor de îmbunătățire a sistemului medical dâmbovițean.

Vom achiziționa și un aparat angiograf, echipament medical care nu există în momentul de față în județul nostru. Resursele financiare sunt asigurate, în totalitate, de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, iar în cazul de față, vorbim despre o investiție totală de 2 milioane de euro. Investițiile pe care le facem sunt făcute în paralel cu atragerea și angajarea de cadre medicale în cadrul Spitalului Judeţean de Urgență din Târgoviște. În momentul de față, avem 36 de posturi scoase la concurs pe diferite specialități”, a declarat șeful administrației județene.

În valoare de 6.470.189,66 lei, contractul de lucrări prevede extinderea Secției Cardiologie prin: construirea unei unități de angiografie, intervenții asupra clădirii existente (desfacerea pereților nestructurali), realizarea unei legături funcționale și structurale între clădirea existentă și corpul propus, sistematizarea pe verticală a zonei delimitate prin proiect,
precum și relocarea rețelelor de utilități din amplasament.

Suprafața construită totală va ajunge la 525,73 mp și va cuprinde clădirea extinsă a Secției Cardiologie – de 438,22 mp – și clădiri anexe pentru: grupul electrogen, gaze medicale și echipamente UPS (surse neîntreruptibile de energie).

Pentru optima funcționare a secției extinse, o altă componentă a proiectului prevede asigurarea mai multor tipuri de echipamente de bază pentru climatizare, ventilare, centrală termică, instalații electrice și sanitare și instalație de detectare, semnalizare și avertizare în caz
de incendiu.

Realizarea acestui proiect la SJUT echivalează cu crearea condițiilor pentru asigurarea unor servicii medicale de prevenție și tratare de calitate superioară, cu efecte sociale și economice benefice asupra comunității dâmbovițene.

Vă reamintim că infrastructura sanitară dâmbovițeană este într-o dezvoltare fără precedent atât pe partea umană, cu zeci de specialiști angajați în ultima perioadă și alte zeci de posturi scoase la concurs, dar și pe partea de dotare și modernizare.

Se lucrează intens acum la alte două proiecte:

Reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotării Unității de Primiri Urgențe – proiect de 8 milioane  lei.

Construirea unui nou ambulatoriu de specialitate (policlinică), proiect major de  17.000.000 de lei.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!