Furt de lemne pe raza comunei Moroeni, din județul Dâmbovița! Cinci tineri, cu vârste între 16 și 24 de ani au fost depistați, în ultimele zile, că au tăiat mai mulți arbori din fondul forestier național pentru a fi sustrași. Numai că, la scurt timp după doborârea copacilor, aceștia au fost observați de reprezentanții unui ocol silvic, care au anunțat imediat poliția în acest sens. Pentru tăierea ilegală a arborilor, tinerii s-au ales cu dosare penale.
,,La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către reprezentanții unui ocol silvic, cu privire la faptul că au fost tăiați, fără drept, și sustrași 6 arbori din fondul forestier național aflat în raza administrativă a comunei Moroeni.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Fieni, au fost identificați autorii, respectiv 3 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.
Ulterior, aceștia au predat cantitatea de 1,5 mc material lemnos provenit din tăierea și sustragerea arborilor, dar și fierăstrăul utilizat.
De asemenea, la data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Pucioasa, cu privire la faptul că au fost tăiați ilegal și sustrași 3 arbori din comuna Moroeni.
Polițiștii au identificat autorii ca fiind doi tineri, de 19 și 20 de ani, și au procedat la ridicarea cantității de 2 mc material lemnos și a fierăstrăului utilizat, în vederea continuării cercetărilor.
În ambele situații, în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, a transmis IPJ Dâmbovița.














