Ordonanța care prevede eliminarea urșilor a fost adoptată, miercuri, de Guvern. Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat că se poate recurge la împușcare doar dacă animalul reprezintă un pericol pentru om.
La finalul ședinței, ministrul Mediului a declarat că în cadrul unității administrativ teritoriale se va constitui o echipă de intervenție imediată, condusă de primar sau viceprimar.
Ordonanța prevede că “intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual” prin următoarele metode: îndepărtarea prin diverse mijloace, tranchilizare și relocare, extragere prin eutanasiere sau împușcare.
Astfel, în cazul în care exemplarul îndepărtat prin alungare vine în mod repetat, echipa de intervenție procedează la intervenția prin tranchilizare și relocarea acestuia. Tranchilizarea va fi efectuată de medicul veterinar.
Însă, dacă ursul pune în pericol siguranța cetățenilor, a bunurilor sau a echipei de intervenție acesta va putea fi ucis.
”Membri echipei de intervenție vor decide, în baza expertizei profesionale, asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului” a transmis ministrul Tánczos Barna.
În ultima perioadă, prezența urșilor a fost semnalată în mai multe localități din județul Dâmbovița.
















