Dialog administrație – cetățeni la Titu! În perioada 3-7 noiembrie, începe o nouă serie de întâlniri directe cu cetățenii din toate cartierele și satele orașului Titu, precum și cu asociațiile de locatari din zona blocurilor.
„Scopul acestor întâlniri este de a discuta problemele specifice fiecărei zone, de a asculta propunerile oamenilor și de a identifica soluții concrete pentru îmbunătățirea serviciilor publice și a calității vieții în orașul nostru.
Cred cu tărie că doar prin dialog, cooperare și transparență putem construi un oraș mai modern, mai curat și mai unit.
Vă aștept cu încredere și deschidere, pentru că fiecare idee, observație sau propunere contează enorm în procesul de dezvoltare a orașului nostru.
Titu se construiește împreună, prin fapte, prin implicare și prin dialog”, a transmis Laurențiu Costache, primarul orașului Titu .

Programul întâlnirilor:
Luni, 03.11.2025 – ora 17:00 → FUSEA (Grădinița Fusea);
Marți, 04.11.2025 – ora 17:00 → PLOPU (La moară);
Miercuri, 05.11.2025 – ora 16:30 → TITU – TÂRG (Școala Gimnazială Nr. 2);
Miercuri, 05.11.2025 – ora 18:30 → CODREANU și HAGIOAICA (Grădinița Hagioaica);
Joi, 06.11.2025 – ora 16:30 → SĂLCUȚA (Grădinița Sălcuța – intrarea APIA);
Joi, 06.11.2025 – ora 18:00 → ATÂRNAȚI și străzile adiacente;
(Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” – sala multifuncțională);
Vineri, 07.11.2025 – ora 18:00 → TITU – asociațiile de locatari (zona blocuri) și străzile adiacente
(Sala de festivități a Liceului „I.C. Vissarion”).














