Fără mască în curtea școlii, de săptămâna viitoare

Publicitate

Elevii și profesorii vor scăpa de portul măștii în aer liber! Astfel, purtarea acestui accesoriu nu va mai fi obligatoriu în curtea unităților de învățământ începând de luni, după ce pe 15 mai s-a eliminat portul acestuia în exterior, cu unele excepții.

Potrivit, ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, elevii și dascălii trebuie să poarte în continuare masca la ore, precum și în tot timpul în care se află în interiorul instituției de învățământ.

“De săptămâna viitoare, în exteriorul școlii (spații deschise) se poate renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție”, a precizat  Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației spune, însă, că se păstrează regula pauzelor decalate pentru a evita aglomerările.

„Pe 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu unele excepții, târgurile, piețele sau stații de transport public”, a explicat joi președintele Klaus Iohannis.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!