Familie din Dâmbovița, lovită de necaz! I-a luat foc casa, pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere

Publicitate

A fost alertă  duminică seara în comuna Valea Lungă! O familie din satul Valea Lungă – Gorgota a fost lovită de necaz, după ce locuința i-a luat foc. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați. Din fericire, nu au existat victime.

„În jurul orelor 18.18, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Valea Lungă-Gorgota.

După efectuarea recunoașterii în teren, echipajele de intervenție au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la o locuință pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, nefiind identificate victime.

În aceste momente, incendiul este localizat, se acționează pentru lichidarea acestuia. În jurul orelor 19.33, incendiul a fost lichidat.

În continuare, echipajele de intervenție acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului”, a transmis ISU Dâmbovița.

Pentru stingerea focului au acționat pompierii Detașamentului Moreni, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!