Necaz mare pentru o familie din satul Dragodănești, comuna Cândești, în această seară! Locuința acesteia a fost cuprinsă de un incendiu puternic, iar flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Pentru lichidarea flăcărilor au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere.
„Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin în comuna Cândești, satul Dragodănești, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Voinești, dar și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a precizat ISU Dâmbovița.














