Expoziție inedită la Târgoviște, semnată de celebrul vitralist Cristian Florin Anghelescu

Publicitate

În cadrul cooperării dintre Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Asociația culturală DAR DEVELOPMENT, târgoviștenii vor putea vizita, în perioada următoare, o expoziție inedită.

Aceasta prezintă oglinzile vitrate realizate de Cristian Florin Anghelescu. La confluența dintre artă și meșteșug, tehnica vitraliului în care sunt realizate aceste lucrări este în mare bazată pe experimentele continue ale autorului cu diverse tipuri de sticlă.

Fiecare oglindă spune o poveste care se îmbină cu experiența celui care o privește.

Vernisajul expoziției va avea loc la Muzeul de Istorie din Târgoviște, vineri, 6 septembrie, la ora 16:00, iar aceasta va putea fi vizitată în intervalul 6-17 septembrie.

Asociația culturală DAR DEVELOPMENT sprijină demersurile care pun în valoare patrimoniul și a decis să se implice în itinerarea expoziției care a început în luna iulie la Alba Iulia, continuă cu Târgoviște ca apoi să urmeze prezentarea în Constanța și la Iași, iar la final de an, parcursul acesteia să se încheie la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia.

Expoziția este însoțită de un interesant catalog realizat de Editura DARK Publishing.

Pe lângă reprezentanții muzeului, expoziția va fi prezentată la vernisaj de autorul lucrărilor, Cristian Florin Anghelescu, și Alexandra Brutaru, președinta Asociației DAR DEVELOPMENT.

Itinerarea expoziției este sprijinită de firma arădeană Millefiori, producător de bijuterii si obiecte de decor din sticlă de Murano.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!