Elevii de gimnaziu ar putea susține o nouă probă la Evaluarea Națională! Proiect de lege aflat în dezbatere

11
Publicitate

Elevii de gimnaziu ar putea avea o nouă probă la Evaluarea Națională! Potrivit unui proiect de lege depus în dezbatere publică la Senat, acest examen național ar urmă să aibă o probă practică a deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută în programa școlară. Astfel, elevii care termină ciclul gimnazial, ar putea susține o probă de sport, igienă, nutriție sau fair play.

„Ne dorim să implementăm și pentru clasele a doua, a patra, a șasea și a opta acest sistem de evaluare care presupune promovarea unui stil de viață activ”, a precizat senatorul Bogdan Matei, la Digi 24.

Inițiatorii susțin că o probă sportivă este necesară pentru sănătatea viitoarelor generații în condițiile în care statisticile indică faptul că românii sunt mult mai puțin înclinați să facă sport decât locuitorii din aproape toate statele Uniunii Europene.

Statisticile au arătat faptul că obezitatea în rândul elevilor a intrat de mult pe un trend ascendent. Mai mult, lipsa mișcării se numără printre cauzele care stau la baza acestei probleme de sănătate.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!