Editura Cetatea de Scaun, singura din Dâmbovița, prezentă la cel mai mare târg de carte din Transilvania! Cele mai noi titluri și reduceri consistente, zilele acestea, la GAUDEAMUS – Cluj Napoca

Publicitate

Cel mai mare târg de carte din Transilvania revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul Sărbătorilor Pascale, conform unei tradiții de aproape două decenii, pentru ediția cu numărul 23.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România este organizat de postul public de radiodifuziune, Radio România Actualități, prin echipa GAUDEAMUS și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, și se va desfășura în perioada 24 – 28 aprilie.

Participă zeci de edituri cunoscute și recunoscute din toată țara, iar din Dâmbovița singura editură care își prezintă zilele acestea cărțile la Târgul de la Cluj este Editura Cetatea de Scaun.

Pe standurile expuse în Piața Unirii din Cluj se regăsesc titlurile noi ale Editurii, dar și cele deja cunoscute, axate pe domeniile istorie și arheologie.

De asemenea, Editura Cetatea de Scaun oferă reduceri generoase, așa cum și-a obișnuit deja publicul: cu carte foarte bună și prețuri extrem de accesibile comparativ cu piața cărții de astăzi.

De 22 de ani, Editura Cetatea de Scaun s-a remarcat, de asemenea, prin promovarea autorilor români, tineri debutanţi sau specialiști consacraţi în domeniile lor de activitate.

În ultimii ani, Cetatea de Scaun a intrat și pe piața de copyright, aducând publicului din România, cu eforturi financiare deosebite, traduceri excepționale ale unor lucrări bestseller în afara granițelor.

Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00 și 20.00, iar accesul publicului este liber.

Vă reamintim că, alături de Editură, Tipografia Cetatea de Scaun oferă servicii de calitate la cele mai înalte standarde.

Investițiile realizate în tehnologia modernă ajută Cetatea de Scaun să fie competitivă într-o piață ce se află într-o continuă schimbare, pentru a putea oferi cele mai bune produse clienților.

Tipografia oferă o gamă largă de tipărituri precum cărți, reviste, agende, broșuri, afișe, pliante, calendare, mape, cărți de vizită, invitații, felicitări, broșuri, postere, legitimații și multe altele.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!