Echipa națională de volei feminin, cu trei jucătoare de la CSM Târgoviște, s-a oprit în optimi la Campionatul European

Publicitate

Echipa națională de volei feminin a României a ratat, duminică, calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European. Reprezentativa țării noastre a fost învinsă în faza optimilor de Serbia, campioana mondială  en-titre, cu scorul de 3-0.

În lotul României, pentru turneul final din Turcia, Polonia, Ungaria și Slovacia (23 august – 8 septembrie) au făcut parte și trei jucătoare de la CSM Târgoviște: Diana Calotă, Rodica Buterez și Alexandra Trică. De asemenea, din  structura băncii tehnice a lotului național au făcut parte, atât Alexandru Cosma, cât și Rareș Stoica, primul antrenor secund și al doilea preparator fizic la CSM Târgoviște.

În grupa A a Campionatului European, România a obținut următoarele rezultate: 0-3 cu Olanda, 3-1 cu Ungaria, 3-1 cu Estonia, 1-3 cu Croația și 0-3 cu Azerbaidjan. La finalul meciurilor din grupă, România a acumulat 6 puncte și a terminat pe locul 4, după Olanda, Azerbaidjan și Croația.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!