După mai mult de șase ani, eclipsă totală de Lună, vizibilă din România. SARM va instala telescoape în Parcul Chindiei din Târgoviște

Publicitate

Societatea Astronomica Română de Meteori (SARM), pregătită de eclipsa totală de Lună, vizibilă și din țara noastră. În seara zilei de duminică, 7 septembrie 2025, se va putea vedea din România, după mai bine de 6 ani și jumătate, o eclipsă totală de Lună.

Este un eveniment astronomic accesibil tuturor, ținând cont că are loc la căderea serii și, mai mult, este vizibil inclusiv din zonele urbane.

Durata totalității va fi de 1 oră și 23 de minute și va avea loc între orele 20:30 (când încă vom avea crepuscul) și 21:53, faza maximă având loc la ora 21:11.

„În acest timp, aflându-se în umbra Pământului, culoarea Lunii va fi roșiatică. Nu este vorba de Luna sângerie, așa cum se tot speculează abuziv în presa noastră (care devine tot mai ridicolă atunci când vine vorba de relatarea evenimentelor astronomice), culoarea roșiatică fiind ceva absolut normal pentru o eclipsă totală. Totuși, nu putem ști dinainte care va fi culoarea reală a Lunii, ea poate fi de la galben-portocaliu la maroniu închis. Culoarea și intensitatea luminoasă depind de starea atmosferei la acel moment.

Pe teritoriul României Luna va răsări între orele 19h26m (în estul României) și 19h58m (în vestul României).

Eclipsa parțială va începe 19h26m54s, ceea ce înseamnă că vom avea un răsărit de Lună parțial eclipsată”, spun reprezentanții SARM.

Iată datele de desfășurare a eclipsei (Ora României), conform www.astro-info.ro:

Intrarea Lunii în penumbră (invizibilă, Luna sub orizont): 18h28m09s

Începutul eclipsei parțiale: 19h26m54s

Începutul eclipsei totale: 20h30m39s

Maximul eclipsei: 21h11m49s

Sfârșitul eclipsei totale: 21h53m21s

Sfârșitul eclipsei parțiale: 22h56m56s

Ieșirea Lunii din penumbră: 23h55m31s

Luna se va afla în partea de jos a constelației Vărsător.

„La începutul eclipsei totale, Luna se va afla destul de jos pe cer, la circa 7-8 grade deasupra orizontului de est-sudest. De aceea, poate părea destul de întunecată. Planeta Saturn se va afla la o distanță de câteva grade mai jos și mai spre est față de Lună, aflându-se în constelația Pești, la o altitudine de doar 2-3 grade deasupra orizontului.

La sfârșitul eclipsei totale, Luna se va afla la o înălțime de 20-21 de grade deasupra orizontului de sud-est, iar Saturn la circa 15 grade altitudine.

Ca urmare, pentru a putea observa în condiții bune această eclipsă trebuie să aveți orizontul liber la est și sud-est.

În timpul totalității, mai ales  în preajma maximului, dacă vă aflați într-o zonă fără poluare luminoasă, se va putea vedea pe cer Calea Lactee în toată splendoarea ei.  În timpul unei eclipse totale, este singura ocazie când putem vedea pe cer Luna Plină și Calea Lactee”.

Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă din România va avea loc în seara nopții de anul nou, pe 31 decembrie 2028.

Societatea Astronomică Română de Meteori intenționează să instaleze două telescoape în Parcul Chindia din Târgoviște (în zona lacului, lângă moara de vânt) prin care publicul larg va putea vedea eclipsa. Accesul este gratuit!

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!