După ani întregi de probleme, în sfârșit, lucrările la centura Târgoviștei se apropie de final

Publicitate

După ani întregi de probleme, în sfârșit, se poate spune că lucrările la șoseaua de centură a municipiului Târgoviște se apropie de final.

Anunțul a fost făcut și de primarul municipiului, Cristian Stan, care a precizat că a început turnarea ultimului strat de asfalt pe cel de-al doilea sens al pasajului de pe strada Petru Cercel (în zona COS și a Dâmbovița Mall), urmând a se trece la etapa de realizare a rosturilor de dilatație.

”Astfel, primăvara aceasta, poate cel mai important proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere a municipiului Târgoviște, va fi finalizat”, a mai declarat edilul municipiului.

Vă reamintim că cele mai complexe lucrări, ce au avut loc în zona podurilor cuprinse pe șoseaua de centură, au necesitat un timp mai mare de execuție.

Mare parte din centura municipiului a fost finalizată de anul trecut.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!