Două femei din Dâmbovița au fost reținute pentru fals în acte! Au semnat ilegal pentru a primii indemnizații sociale în pandemie

Publicitate

Ieri, 25 august, două femei au fost reținute de autoritățile dâmbovițene, ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sub coordonarea procurorului de caz.

Femeile, în vârstă de 31 și 49 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 din Codul Penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 din Codul Penal, și fals în declarații, faptă prevăzută de art. 326 din Codul Penal.

Aceste activități de investigare penală sunt desfășurate după ce ar fi fost obținute ilegal indemnizații acordate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, în contextul pandemiei de COVID-19.

De asemenea, polițiștii au efectuat și o percheziție domiciliară pentru a avea certitudinea faptelor menționate. Ambele femei locuiesc în localitatea I.L. Caragiale.

În acest moment, cercetările continuă pentru a se stabili dacă faptele de care sunt acuzate cele două femei prevăd pedepsirea prin lege a acestora. Cazul este în curs de desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!